SUPER GALERIE FOTO** Primul antrenament al tricolorilor pe „Național Arena”

SUPER GALERIE FOTO** Primul antrenament al tricolorilor pe
  • Publicat:
  • Actualizat:

Elevii lui Victor Pițurcă au efectuat, în această după-amiază, primul antrenament pe „Național Arena”. Tricolorii au fost impresionați de noul stadion, fiind mai tot timpul cu ochii pe sus.

Primul meci oficial pe „Național Arena” se va disputa pe 6 septembrie, contra Franței. Până atunci însă, naționala României trebuie să treacă vineri de Luxemburg.

La ședința de pregătire, începută la ora 17.55, au fost prezenți 24 de fotbaliști din lotul convocat pentru meciurile cu Luxemburg și Franța, din preliminariile Campionatului European din 2012, singurul care nu s-a antrenat în primele 20 de minute deschise reprezentanților presei fiind Ștefan Radu, din cauza unor probleme la genunchi.

La antrenament a fost prezent și mijlocașul Bănel Nicoliță (Steaua), care ar trebui să efectueze vizita medicală și să semneze un contract cu AS Saint-Etienne până miercuri, când se încheie perioada de transferuri.

La ședința de pregătire au asistat de la Tribuna oficială a stadionului președintele FRF, Mircea Sandu, secundul naționalei, Dan Apolzan, și reprezentanții clubului FC Steaua, Valeriu Argăseală și Tea Sponte.

Echipa națională a României întâlnește, vineri, de la ora 20.30, pe Stadionul Josy Barthel, selecționata Luxemburgului, iar la 6 septembrie, de la ora 21.30, pe Arena Națională, prima reprezentativă a Franței, în cadrul preliminariilor Euro 2012.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
EXCLUSIV. A rupt contractul cu Imperiul leilor! Motivul care a dus la ruptura de PRO TV
EXCLUSIV. A rupt contractul cu Imperiul leilor! Motivul care a dus la ruptura de PRO TV
Darius Olaru și Florinel Coman, 14 milioane de euro! Își ”spulberă” competiția
Darius Olaru și Florinel Coman, 14 milioane de euro! Își ”spulberă” competiția
„Tu cauți” Cristina Ciobănașu, criticată pentru mesajul postat după nunta lui Vlad Gherman cu Oana Moșneagu! Ce au observat internauții?
„Tu cauți” Cristina Ciobănașu, criticată pentru mesajul postat după nunta lui Vlad Gherman cu Oana Moșneagu! Ce au observat internauții?
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Cum a dat jos Anastasia 78 de kilograme, în doar 9 luni. A slăbit de la 203 kg la 125 kg
Cum a dat jos Anastasia 78 de kilograme, în doar 9 luni. A slăbit de la 203 kg la 125…
Din ce face bani Monica Gabor în America. Irinel Columbeanu a dat-o de gol: „Nu mai are nicio afacere!”
Din ce face bani Monica Gabor în America. Irinel Columbeanu a dat-o de gol: „Nu mai are nicio afacere!”
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu are coarne vaca ta?
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu…
Motivul pentru care o femeie refuză să facă un gest absolut banal pentru noi toţi:
Motivul pentru care o femeie refuză să facă un gest absolut banal pentru noi toţi: "Judecați-mă cât vreți. Dacă mă…
Care e cea mai BOGATĂ țară din lume? Cei mai mulți CRED GREȘIT
Care e cea mai BOGATĂ țară din lume? Cei mai mulți CRED GREȘIT
Ajuns falit şi la azil, Irinel Columbeanu a spus cu ce se ocupă acum fosta lui soţie! Monica Gabor a renunţat la afaceri
Ajuns falit şi la azil, Irinel Columbeanu a spus cu ce se ocupă acum fosta lui soţie! Monica Gabor a…
BREAKING | A murit legenda lăutarilor din România!
BREAKING | A murit legenda lăutarilor din România!
O nouă BANCNOTĂ în circulație. A început să fie emisă chiar DE ASTĂZI, 5 iunie
O nouă BANCNOTĂ în circulație. A început să fie emisă chiar DE ASTĂZI, 5 iunie
Cutremurător! Ultimele cuvinte ale Patriziei, înainte de a fi luată de ape
Cutremurător! Ultimele cuvinte ale Patriziei, înainte de a fi luată de ape
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
God of War: Ragnarok sosește pe PC. Când va fi lansat și la ce preț
God of War: Ragnarok sosește pe PC. Când va fi lansat și la ce preț
Copii în comă alcoolică la spital: „Beau acasă și nu-i aduce nimeni la Urgențe. Bea și mama, bea și tata și li se pare o stare normală”
Copii în comă alcoolică la spital: „Beau acasă și nu-i aduce nimeni la Urgențe. Bea și mama, bea și tata…
Djokovic a decis să se opereze miercurea aceasta la Paris. Cât va lipsi
Djokovic a decis să se opereze miercurea aceasta la Paris. Cât va lipsi
Se anulează amenda dacă NU semnezi procesul verbal?
Se anulează amenda dacă NU semnezi procesul verbal?
Ana Baniciu a născut! Ea și soțul ei Edy Kovacs au devenit părinți pentru prima dată
Ana Baniciu a născut! Ea și soțul ei Edy Kovacs au devenit părinți pentru prima dată
×